„Îngrijiţi-ne părinţii, vă vom îngriji copiii!”: Senatorii au votat legea care instituie un PACT SOCIAL între națiune și cadrele medicale

„Îngrijiţi-ne părinţii, vă vom îngriji copiii!”: Senatorii au votat legea care instituie un PACT SOCIAL între națiune și cadrele medicale
Pacienții cu COVID-19 care ajung la ventilare mecanică au puține șanse de supraviețuire Foto: caracter ilustrativ
Publicat: 08/04/2020, 16:54

Senatul a adoptat în unanimitate, în şedinţa plenului de miercuri, în calitate de primă cameră sesizată, propunerea legislativă a unor parlamentari PSD care prevede acordarea unei pensii de urmaş copiilor cadrelor medicale decedate în lupta cu noul coronavirus.

Senatorii s-au exprimat, într-o şedinţă desfăşurată prin mijloace electronice, prin 130 de voturi pentru, scrie Agerpres.

Preşedintele interimar al Senatului, Titus Corlăţean, a condus reuniunea din sala de plen, unde a fost asistat de secretarii de şedinţă, George Dircă şi Marian Pavel, ceilalţi parlamentari lucrând de la distanţă.

Potrivit proiectului pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva Covid-19, „la decesul unui cadru medical, Ministerul Sănătăţii acordă familiei acestuia sau persoanei care a suportat cheltuielile ocazionate de deces, după caz, un ajutor suplimentar în cuantum de două salarii medii pe economie”.

„Urmaşii cadrelor medicale decedate ca urmare a desfăşurării activităţii medicale în lupta cu Covid-19 au dreptul la o pensie de urmaş egală cu 75% din cuantumul salarial pe care cadrul medical o avut-o la data decesului, care se actualizează potrivit reglementărilor legale în vigoare”

„În cazul în care nu există urmaş, dacă cel decedat era singurul susţinător al părinţilor săi, aceştia vor beneficia de jumătate din pensia de urmaş menţionată anterior. Membrii familiilor cadrelor medicale decedate în timpul şi din cauza serviciului ca urmare a desfăşurării activităţii medicale în lupta cu Covid-19 beneficiază gratuit de asistenţă medicală şi medicamente în cadrul reţelei sanitare a Ministerului Sănătăţii sau în alte reţele sanitare cu decontarea cheltuielilor de către acest minister”, se arată în propunerea legislativă adoptată miercuri de Senat.

De asemenea, parlamentarii PSD propun ca urmaşii personalului medical decedat ca urmare a participării la acţiuni medicale împotriva Covid-19 să beneficieze de scutire de la plata impozitului pe terenurile aflate în proprietate sau coproprietate şi a impozitului pe clădirea folosită ca domiciliu şi/sau alte clădiri aflate în proprietate sau coproprietate.

„În semn de recunoaştere a meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva Covid-19 se instituie Ziua personalului medical, care se organizează anual pe 11 martie prin grija Ministerului Sănătăţii”, se mai arată în proiect.

În cadrul dezbaterilor, senatorul PSD Ovidiu Orţan a subliniat că speranţa iniţiatorilor este ca acest proiect să nu aibă beneficiari.

„Naţiunea se află în război biologic cu un inamic nevăzut şi cu un potenţial letal.(…) Acest proiect propune un pact social între naţiune şi personalul din sistemul sanitar. Ideologia pactului este: cu orice preţ îngrijiţi-ne părinţii, orice se va întâmpla, vă vom îngriji copiii!”, a spus Orţan la dezbaterea proiectului.

Liderul grupului PNL din Senat, Daniel Fenechiu, s-a pronunţat în favoarea propunerii legislative, evidenţiind că „niciun efort nu este prea mic pentru a motiva personalul medical şi pentru a-i arăta întregul suport al societăţii pentru menirea lor”.

Senatorul USR Adrian Wiener consideră că proiectul conferă „un confort psihologic minimal al celor care se găsesc acum în linia întâi. Suntem convinşi că nu e un privilegiu, ci un drept minimal”.

Senatorul Laszlo Atilla a menţionat că, „deşi nu au fost luate măsuri din timp pentru a evita problemele cu care ne confruntăm, proiectul vine ca o măsură care mai poate alina suferinţa celor afectaţi”.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cu ce se ocupă fiul lui Radu Mazăre, de fapt. Răducu are o afacere care...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Locul de poveste din România de care italienii sunt fermecați: 'Unic în lume!'
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Trucul prin care Roxana cumpără bilete de avion mai ieftine: "Evit, pentru că sunt mult...
EXCLUSIV VIDEO El e Daniel, tânărul înecat în bazin, în Timișoara. Luna trecută ar fi...
A fost găsită o grenadă acasă la părinții Andreei Tonciu! Mama vedetei a făcut dezvăluiri,...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Cât stele Euro NCAP a primit VW Tiguan, cel mai căutat SUV de familie?
Sursă iraniană: Iranul pune la dispoziţia rebelilor Houthi o rachetă lansată pe mare
Descoperire EPOCALĂ la marginea Sistemului Solar! Arată că de fapt suntem...
Rămâi fără permis de conducere. Amendă pentru șoferii care au această aplicație pe telefon
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Adrian Minune, mărturisiri dureroase despre momentul în care soția sa, Cati, a avut probleme de...
Legătura dintre femeia care se arunca în fața mașinilor în București și Mirela Vaida. Femeia...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
Tinerii din România, pe primul loc în Europa la abandonarea educației după 18 ani
×